Asociatia MiniArtShow by Ioana Ginghina

Asociatia MiniArtShow by Ioana Ginghina

Our mission

Obiectivul asociaţiei este de a oferi şi de a sprijini metode de educaţie non formală prin artă copiilor provenind din medii defavorizate. Am dezvoltat o serie de ateliere, workshop-uri si spectacole speciale pentru diferite categorii şi grupuri ţintă.

Primele activităţi ale asociaţiei au avut loc la (şi în parteneriat) cu Şcoala pentru Deficienţi de Vedere din Bucureşti. Cu ajutorul şi îndrumarea personalului, echipa asociaţiei a dezvoltat şi susţinut o serie de ateliere senzoriale, care să îi ajute pe cei mici să conştientizeze mai bine lumea din jurul lor, sunetele, mirosurile, formele şi, unde a fost cazul, chiar gustul anumitor obiecte, produse sau ingrediente.

 Un alt eveniment al asociaţiei a fost în parteneriat cu Asociaţia ,,Învingem Autismul", unde, alături de echipa lor, am susţinut ateliere de poveste şi storytelling, workshopuri creative, menite să ajute copiii să comunice şi să relaţioneze mai bine între ei, cu alţi oameni, cu lucruri şi concepte. 

Un alt parteneriat de succes este acela pe care îl avem cu Fundaţia Principesa Margartea a României, prin intermediul căruia lucrăm cu şi pentru copiii provenind din medii defavorizate, urmând acelaşi principiu de organizare de workshopuri creative, spectacole interactive şi evenimente.

[ Show more ]

Projects

Asociatia MiniArtShow by Ioana Ginghina
Vreau la teatru!
Proiectul "Vreau la teatru" se adreseaza copiilor din zone defavorizate teritorial (comune, zone din apropierea Bucurestiului) sau chiar copii cu dizabilitati ce isi doresc sa vada piese de teatru.

Evenimente fundraising

Vreau la teatru! @ Binele invinge ~ 2016

Nu esti neaparat un sportiv pasionat, ziua ta de nastere a trecut, nu ai o provoare personala pe care sa o folosesti pentru a promova o cauza, dar vrei sa ajuti organizand propria ta campanie de fundraising pe o perioada determinata pentru cauza in care crezi. 

Vezi toate evenimentele1

Fundraising pages

Vreau la teatru!

De 8 ani sunt mama, iar nevoia de proiecte educative de calitate in randul copiilor m-a facut sa creez programe de educatie timpurie pentru ca cei mic...

4.4% Complete
View all pages1